Singurătatea țipă în frunzele de-arțar,
Lovind ușor cu glezna în iarba amorțită..
O umbră de femeie, în pădurice, iar,
Pe un colnic m-așteaptă, de doruri înflorită.

Haide ca să ne pierdem în umbra argintie,
Acolo unde plouă cu lacrimi peste lut,
Și aripile goale,umbrelă să ne fie,
La piept când te-oi cuprinde și am să te sărut.

Pădurea lung foșnește,pierzându-se-n uitare,
Pierduți,-la fel ca dânsa,-acum sunt pașii mei,
Pe iarba de mătase,pe veșteda cărare,
Din cer înmiresmate, cad florile de tei.